Raportul OECD ”Education and Skills in Romania” - analiză a politicilor educaționale

 Azi, a fost lansat (în aceeași atmosferă tristă de morgă universitară cu care ne-am obișnuit deja) raportul OECD realizat în cadrul procesului de aderare a țării la OECD. 

Spre deosebire de QX (😉), raportul „Education and Skills in Romania” are tot ce îi trebuie, e evidence-based (sunt incluse tot felul de date comparative și o mulțime de grafice pe diverse domenii), menționează bune practici din țări OECD, ce ar putea fi surse de inspirație pentru România, identifică punctele bune și pe cele slabe și direcționează acțiunea sistemului prin mesaje de politică educațională bine formulate.

Pentru lectură în tihnă accesați aici: https://www.oecd.org/en/publications/education-and-skills-in-romania_594cbb5d-en.html

Includ aici doar rezumatul raportului, care poate da o imagine sintetică de diagnoză a sistemului nostru de învățământ. 

Raportul analizează politicile educaționale din România comparativ cu țările OECD și alte țări din Europa Centrală și de Est. Studiul acoperă tot parcursul educațional, de la grădiniță până la învățarea pe tot parcursul vieții. Raportul arată punctele forte și problemele sistemului de educație și sugerează cum România poate folosi experiența internațională pentru a-și îmbunătăți educația. Sistemul de educație din România se schimbă mult în prezent. Cu sprijin financiar puternic din țară și Uniunea Europeană, legislația nouă din 2023 are ca scop îmbunătățirea calității și accesului la educație și formare. Reformele urmăresc să ajute toți elevii să învețe competențele necesare pentru a reuși la școală, la serviciu și în viață. Deși sărăcia scade și inegalitățile se reduc, există încă mari diferențe între orașe și zonele rurale, unde mulți oameni sunt săraci sau excluși social. Raportul arată cum România poate folosi experiența OECD pentru o dezvoltare mai echitabilă.

 Calitatea învățării

Doar unii elevi români ajung la niveluri de excelență asemănătoare cu cei din alte țări europene, dar mulți nu învață competențele de bază necesare. Aproape 4 din 10 elevi au probleme cu cititul și științele, iar jumătate au dificultăți la matematică. Mulți abandonează școala înainte de liceu, mai ales în zonele rurale sărace. România investește acum în pregătirea profesorilor și în programe de formare care combină cursurile cu practica la locul de muncă. Raportul recomandă să se acorde prioritate mentoratului profesorilor și colaborării între școli, mai ales în mediul rural.

 Egalitatea de șanse

Diferențele între orașe și sate sunt mari: copiii din rural merg mai puțin la grădiniță, abandonează mai des școala și sunt mai puțin prezenți în învățământul superior. Adulții din zonele rurale participă mai puțin la cursuri de formare. Comunitatea romă, care trăiește în special în zonele sărace rurale, este foarte defavorizată. România a făcut unele politici pentru a ajuta elevii vulnerabili, cum ar fi sprijin social și reducerea vârstei obligatorii de școlarizare. Raportul recomandă planificarea mai bună a școlilor și grădinițelor în rural și sprijin mai mare pentru elevii care se confruntă cu dificultăți financiare sau administrative.

 Guvernanță și organizare

România lucrează la îmbunătățirea modului în care este condus sistemul educațional, inclusiv cum sunt folosiți banii și cum colaborează ministerele. Țara vrea să crească cheltuielile pentru educație și să se asigure că banii sunt cheltuiți eficient. Raportul recomandă să se pună mai mulți bani în educația timpurie și în școala primară, să se atragă finanțări private și să se găsească un echilibru între autonomie și responsabilitate pentru școli. De asemenea, susține o colaborare mai bună între ministere pentru a atinge obiectivele naționale legate de dezvoltarea copiilor, reducerea sărăciei și creșterea ocupării forței de muncă în rândul femeilor.

 Acest raport evaluează politicile și practicile României comparativ cu cele ale țărilor membre OECD și a țărilor de referință din Europa Centrală și de Est, acoperind întregul ciclu al învățării — de la educația și îngrijirea timpurie a copilului până la învățarea pe tot parcursul vieții. Raportul identifică principalele puncte forte și provocări ale sistemului și analizează cum România poate folosi dovezile OECD și experiența internațională pentru a avansa agenda de reformă a educației. Raportul va fi de interes pentru România, dar și pentru alte țări care doresc să îmbunătățească calitatea, echitatea și eficiența sistemelor lor educaționale.

Iată mai jos cele 9 mesaje de politică educațională lansate de OECD, adică, cam ce ar trebui să facă ministerul în perioada următoare.

Mesaj de politică 1: Continuați transformarea planificată a modului în care sunt pregătiți și susținuți profesorii.

 Mesaj de politică 2: Consolidarea leadership-ului pentru a susține îmbunătățirile pedagogice în cadrul serviciilor de educație timpurie și învățământ preșcolar (ECEC), în școli și în cadrul clusterelor școlare.

 Mesaj de politică 3: Alinierea mai bună a învățământului postliceal și a învățării adulților cu nevoile individuale ale cursanților și ale economiei.

 Mesaj de politică 4: Direcționarea finanțării și a programelor digitale pentru a extinde educația și formarea de calitate în comunitățile rurale defavorizate și cele rome.

 Mesaj de politică 5: Eliminarea barierelor de participare pentru elevii vulnerabili, astfel încât aceștia să beneficieze pe deplin de oportunitățile educaționale extinse.

 Mesaj de politică 6: Crearea unui plan de implementare pentru lansarea educației vocaționale duale în zonele rurale.

 Mesaj de politică 7: Reorientarea finanțării către educația timpurie și învățământul primar pentru a aborda decalajele de cheltuieli care consolidează dezavantajele, în timp ce se îmbunătățește eficiența cheltuielilor la toate nivelurile.

 Mesaj de politică 8: Accelerarea modernizării guvernanței educației prin consolidarea autonomiei instituționale, menținând în același timp responsabilitatea.

 Mesaj de politică 9: Crearea unei abordări mai unificate în formularea politicilor prin intensificarea eforturilor de colaborare interministerială și coerență a politicilor.

Propun să lăsăm alte rapoarte deoparte și să îl citim pe acesta cu creionul în mână, după care să ne apucăm totuși să facem ceva concret. Lumea s-a săturat de vorbe.

Mesaj pentru tineri

Pentru că educația a învins violența, o să tot auzim mesaje care transmit valorile în care crede noul președinte, care sunt și cele ale multora dintre noi. Pentru mine, sunt ca un balsam, după ani de impostură politică, în care nu am avut decât meschinărie și fals patriotism.

Las aici discursul lui Nicușor Dan, pe care l-a ținut în această dimineață la Congresul Studenților din România:

„Vreau să încep prin a le mulțumi, prin voi, tinerilor care au ieșit la vot!

Prima întrebare: Ce facem cu sistemul românesc de învățământ? Sunteți reprezentanți ai studenților, din zona universitară. Vă mulțumesc că sunteți activi și vă invit să rămâneți implicați în continuare în dezbaterea despre direcția în care se îndreaptă sistemul românesc de educație!

Sunt niște oportunități pe care sistemul nostru de educație le are, pentru că în educație cel mai greu este să recuperezi timpul. Dacă ai o tradiție în ceva, acela e un avantaj competitiv, pentru că alții, cu oricâți bani, le va trebui 10–15–20 de ani ca să ajungă acolo unde ești deja.

Deci eu cred că noi trebuie să vedem care sunt acele zone ale educației noastre, ale învățământului nostru superior, în care avem un avantaj competitiv și să insistăm pe acele zone.

A doua întrebare este: Cum construim această societate în care fiecare dintre voi să dorească, după terminarea studiilor – indiferent unde sunt făcute – să dorească să trăiască? Suntem într-o competiție globală și trebuie cu toții, ca societate, să vedem care sunt, în competiția asta globală, avantajele noastre competitive și ce trebuie să facă statul nostru în 10–15 ani de-acum încolo, pentru ca, în competiția globală economică, România să fie bine plasată. Și din nou vă invit să participați în această dezbatere a societății.

A treia întrebare: Ce puteți face voi pentru societate? Cred că există un mare deficit în zona societății civile, și în special în zona civică a societății civile. Sunt foarte multe locuri în care statul român este de la neglijent până la capturat, și este nevoie de o presiune din partea societății pentru ca lucrurile astea să fie corectate.

Există un deficit de implicare în politică. Avem niște partide care sunt definite ideologic, însă în care mecanismele de selecție sunt de multă vreme alterate, pentru că nu există cantitatea de oameni care să intre și care să pună presiune pentru ca ele să fie niște mecanisme meritocratice, așa cum ar trebui să fie.

E nevoie de un efort comun al societății pentru ca acest potențial să fie materializat și vă aștept, prin reprezentanții voștri, ca să punem în practică lucrurile la care v-ați gândit — acum și cu orice altă ocazie.”

Sursa: EduPedu

QX (2)

 

Domnul ministru David este bine intenționat și își dorește să reformeze educația, nu se grăbește, pe bună dreptate, analizează, discută, întoarce lucrurile pe toate fețele și sper să ia decizii bune în final. E bine, dar…

Mă așteptam, totuși, ca raportul de diagnoză pe care l-a prezentat ieri și pe care l-a anunțat acum cinci luni, pe lângă bine identificatele nevoi privind reforma curriculară, reducerea abandonului școlar etc., să conțină și următoarele puncte slabe ale sistemului de învățământ preuniversitar:

- lipsa educației pentru democrație în școli;

- lipsa accentului pus (pe lângă competențele cheie) pe dezvoltarea competențelor necesare în sec. XXI –gândire critică, creativitate, rezolvare de probleme etc.;

- lipsa educației media în școli;

- lipsa educației pentru mediu în școli;

- lipsa dezvoltării gândirii critice a elevilor în școli;

- lipsa formării directorilor de școli pe teme de leadership modern;

- nevoia de autonomie a școlilor;

- lipsa sprijinului pentru copii din zone defavorizate: prânz gratuit la școală, manuale, transport și activități extracurriculare oferite fără nicio contribuție financiară din partea părinților;

-nereglementarea strictă a modului în care se dau atât de multe teme pentru acasă;

- birocrația și supraîncărcarea profesorilor cu sarcini administrative;

-lipsa de politici educaționale referitoare la starea de bine în școală;

-absorbția deficitară a fondurilor europene.

etc.

Mă așteptam ca, înainte de a face diagnoza, documentul să conțină niște repere spre care ne propunem să tindem ca sistem de învățământ, viziunea, pe scurt, a ceea ce considerăm un sistem de educație bun și performant, iar diagnoza să o realizăm prin raportare la această viziune.

Raportul poate fi citit AICI

EN în QX

Citesc Raportul de diagnostic QX (mi-a plăcut titlul, Q de la questions și X însemnând necunoscutele viitorului!) prezentat astăzi de dl. ministru David, secțiunea referitoare la învățământ preuniversitar și dau peste mențiunea referitoare la evaluarea națională din clasa a VIII-a. Este scris în raport că aceasta „trebuie să includă, pe lângă testările la matematică și limba română și testarea celorlalte competențe de bază/cheie (de discutat varianta 5 competențe de bază vs. 8 competențe cheie)”.

M-aș fi așteptat ca, în loc să complicăm și mai mult acest examen dat la (frageda) vârsta de14 ani, să avem în vedere, pe termen mediu, desființarea lui, așa cum propune OECD: „pe viitor, România ar trebui să revizuiască parcursurile școlare și certificarea de la nivelul învățământului secundar, luând în considerare inclusiv 𝗽𝗼𝘀𝗶𝗯𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝗲𝗹𝗶𝗺𝗶𝗻𝗮̆𝗿𝗶𝗶 𝗲𝘃𝗮𝗹𝘂𝗮̆𝗿𝗶𝗶 𝗻𝗮𝘁̧𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗰𝗹𝗮𝘀𝗮 𝗮 𝗩𝗜𝗜𝗜-𝗮.” (OECD, Studiu privind evaluarea și examinarea în domeniul educației – România, 2017).

De asemenea, constat că nu se renunță la ideea, foarte contestată, de altfel, ca liceele să dea probe proprii de admitere: „fiecare liceu poate decide procentul de locuri care vor fi organizate prin examen de specialitate (nu mai mult decât 50%), organizat în condițiile legii după evaluarea națională.”

Iar bacalaureatul rămâne cel propus prin legea Deca.

Cum poate fi distrusă democrația în 4 pași

Mă întreb în aceste zile cum este posibil să trăim aceste vremuri de cumpănă, cum e posibil să existe atât de mulți oameni buni și inteligenți ce sunt „vrăjiți” de vorbele unor falși guru și par hipnotizați de ce li se spune?

Până când o să apară (dacă vor apărea) niște studii sociologice care să explice într-un fel situația actuală, las aici rezumatul unui video cu un interviu din 1984 al fostului agent KGB, Yuri Bezmenov, care te pune pe gânduri, pentru că ce spunea Bezmenov în 1984 se întâmplă azi.

Iată un rezumat făcut de bigthink.com:

Bezmenov spune că există un plan pe termen lung pus în joc de Rusia pentru a învinge America prin război psihologic și „demoralizare”. Este un plan pe termen lung, care durează decenii pentru a fi realizat, dar se pare că deja dă roade.

Bezmenov a subliniat că activitatea KGB-ului nu implică în principal spionaj, ci 85% din ea este „un proces lent pe care îl numim fie subversie ideologică, fie război psihologic”.

Bezmenov a descris acest proces drept „o mare spălare a creierului”, care are patru etape de bază.

Prima etapă se numește „demoralizare”și durează între 15 și 20 de ani. Potrivit fostului agent KGB, acesta este numărul minim de ani necesari pentru a reeduca o generație de tineri. Ei sunt programați să gândească și să reacționeze la anumiți stimuli într-un anumit model, după modelul lui Pavlov. Nu îi poți face să se răzgândească, chiar dacă îi expui la informații autentice și demonstrezi că albul este alb și negrul este negru. Nu poți schimba percepția de bază și logica comportamentului.

„O persoană care a fost demoralizată nu este în măsură să evalueze informații adevărate. Faptele nu-i spun nimic. Chiar dacă îi dai informații cu dovezi autentice, cu acte, cu poze, chiar dacă îl duc cu forța în Uniunea Sovietică și îi arăt un lagăr de concentrare, el va refuza să creadă, până când va primi o lovitură mortală. Abia când o cizmă militară îi strivește capul va înțelege. Dar nu înainte de asta. Aceasta este tragedia situației de demoralizare.”

Odată terminată demoralizarea, a doua etapă a spălării ideologice a creierului este „destabilizarea”. În această perioadă, care durează doi până la cinci ani, ceea ce contează este țintirea elementelor structurale esențiale ale unei națiuni: economia, relațiile externe și sistemele de apărare. Practic, Rusia va căuta să destabilizaze fiecare dintre acele domenii din Statele Unite, slăbind-o considerabil.

A treia etapă este „criză”. Ar dura doar până la șase săptămâni pentru a trimite o țară în criză, a explicat Bezmenov. Criza ar aduce „o schimbare violentă a puterii, structurii și economiei” și va fi urmată de ultima etapă, „normalizare”. Atunci țara ta este practic preluată, trăind sub o nouă ideologie și realitate. Adio democrație, începe întunericul.

Educația pentru democrație este mai necesară ca oricând, ar trebui să avem o oră pe săptămână în orar.

Linkul pentru video- https://youtu.be/yErKTVdETpw?si=j86nUbCbZ7Hex99c

Mesaj pentru profesori

 

Aseară a avut loc dezbaterea dintre candidații la președinție Nicusor Dan și George Simion. Undeva, spre final, Nicușor a transmis profesorilor următorul mesaj:

„Mă voi lupta pentru salariile profesorilor, mă voi lupta să fie respectați în societate, mă voi lupta să aibă pregătirea profesională continuă de care au nevoie. Au tot respectul meu!”

Mulțumim!

Papa Francisc despre educație

 

Lumea educației e tristă și ea, pentru că Papa Francisc a vegheat-o în permanență și i s-a adresat în numeroase rânduri, cu blândețea și înțelepciunea bine cunoscute:

"Într-o societate care se luptă să găsească puncte de referință, tinerii au nevoie de un astfel de punct pozitiv în școala lor. Școala poate fi un punct de referință doar dacă are profesori capabili să dea sens învățăturii, studiului și culturii, fără a reduce totul la o simplă transmitere de cunoștințe. Profesorii trebuie să urmărească construirea unei relații educaționale cu fiecare elev, care trebuie să se simtă bine primit și iubit pentru ceea ce este, cu toate limitele sale.”

„Nu e de ajuns să umpli mintea cuiva cu idei, acest lucru nu înseamnă educație. A educa înseamnă a transmite viața.”

„Meseria de profesor este una frumoasă, îți dă posibilitatea să vezi creșterea de fiecare zi a celor ce ți-au fost lăsați în grijă. E o mare responsabilitate.”

„Să fii profesor înseamnă să ai o misiune în viață.”

(photo credits: Leaven Newspaper)

Evaluarea profesorilor e pentru progres, nu pentru salarizare diferențiată

 

Mă uit la discuțiile care au loc zilele acestea în spațiul public și cred că e nevoie de lămuriri, profesorii nu sunt împotriva evaluării capacității lor profesionale (evaluare care are loc, de fapt, la finalul anului școlar sau prin inspecții curente, așa că nu e adevărat ce mai spun unii, că profesorii nu sunt evaluați), ci se împotrivesc, pe bună dreptate (și sunt susținuți în acest demers de diverși experți credibili), evaluării care să stea la baza unor salarii diferențiate, considerată a fi o provocare extrem de dificilă la nivel international.

În al doilea rând, evaluarea anuală a profesorilor unei școli nu se face pe platforme și de către persoane din afara organizației școlare, așa cum propune un prim ministru care nu are habar de ce se întâmplă în educație. Evaluarea profesorilor este o responsabilitate a managementului școlii în care lucrează profesorii. Dacă avem conduceri de școli eficace și directori buni, avem și evaluări ale profesorilor bune, unele care să contribuie la progresul lor profesional. Așa cum am mai spus de nenumărate ori, ar fi trebuit să se investească masiv în formarea directorilor, care au dat concurs și au fost apoi lăsați singuri, fără îndrumare și coaching, fără ghidare și feedback pe o perioadă mai lungă, cum se întâmplă în alte țări. Pentru că nu s-au realizat formări valoroase ale directorilor de școli, nici evaluarea profesorilor nu a ieșit din tiparele obișnuite, sugerate de ministerul încremenit și el în propriul proiect.

Ce înseamnă o EVALUARE EFICACE a profesorilor? Nu înseamnă completarea mecanică a unei fișe tip de evaluare, una depășită și nefuncțională, ci înseamnă un proces derulat la nivelul școlii, cu timp și proceduri pentru observații, feedback, discuții individuale și furnizarea de sprijin pentru îmbunătățirea activității la clasă, care este principalul scop al evaluării profesorilor. Ca urmare a acestui proces, profesorii sunt cuprinși în programe de formare profesională, adecvate nevoilor identificate. Managementul școlii trebuie să se bazeze în procesul de evaluare a personalului pe ideea că nu dorim să pedepsim și să sancționăm profesorii, ci ne propunem să identificăm problemele existente, să le analizăm și să îndreptăm lucrurile care nu merg.

În cursul meu de leadership educațional, la subiectul legat de evaluarea personalului, dau și soluții pentru directorii care doresc să experimenteze, le prezint un MODEL DE EVALUARE A PROFESORILOR pe care l-am creat și utilizat ani de zile într-o școală de stat și într-una privată.

Acest model constă în următoarele (l-am prezentat și AICI)

1.     Autoevaluare - o evaluare eficace trebuie să pornească de la un demers 𝐫𝐞𝐟𝐥𝐞𝐱𝐢𝐯 asupra activității desfășurate, pe care profesorii și personalul administrativ îl pot realiza prin completarea unui set de fișe de autoevaluare specific școlii, unele simple și ușor de completat, care se referă la activitatea didactică, explicit-educativă, extrașcolară, responsabilitățile avute la nivelul organizației, proiectele în comunitate etc. Iată 2 modele de fișe pe care le-am utilizat în anii 1995-2005:

2.     Feedback de la middle management și inspectorat - procesul evaluativ trebuie să includă și intervenția și aprecierea reprezentanților managementului de mijloc, pe domenii (responsabili de comisii și departamente), precum și evaluarea realizată în cadrul unor inspecții curente.

3.     Feedback de la elevi – se colectează din fișele de feedback al elevilor care au devenit obligatorii prin metodologie MEN.

4.     Întâlnirea individuală de evaluare anuală cu dircetorul școlii – la finalul procesului de evaluare, are loc o 𝐢̂𝐧𝐭𝐚̂𝐥𝐧𝐢𝐫𝐞 𝐢𝐧𝐝𝐢𝐯𝐢𝐝𝐮𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐞𝐯𝐚𝐥𝐮𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐮 𝐝𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐬̦𝐜𝐨𝐥𝐢𝐢, acordarea calificativului, prezentarea raportului de evaluare și fixarea obiectivelor pentru anul școlar următor.

Întâlnirea individuală de evaluare are loc o dată pe semestru sau pe an școlar între director şi fiecare membru al personalului. E o discuție prietenoasă, față în față, în cadrul căreia:

- se analizează activitatea persoanei evaluate, evidențiindu-se punctele tari şi punctele slabe, pe baza activității de monitorizare realizate de director de-a lungul anului școlar și a fișelor de autoevaluare completate de profesor;

- se identifică nevoile de formare şi se explorează modalităţi de dezvoltare profesională;

- pot fi conştientizate diferenţele între percepţia de sine şi cea a celorlalți;

- se pun în discuție cooperarea între membrii personalului şi stilurile de comportament;

- se stabilește un acord privind pașii concreţi de făcut (3-4) pentru a îmbunătăți activitatea din anul şcolar viitor;

- directorul primește la rândul lui feedback privind stilul său de conducere.

De reținut faptul că întâlnirile de acest gen au loc într-un climat de respect şi încredere reciproce, în care primează regulile feedback-ului și ale unei comunicări eficace.

Pentru a realiza o evaluare bună și corectă, școala ar trebui să elaboreze o politică specific privind evaluarea personalului, una care să fie cunoscută de toți profesorii școlii încă de la începutul anului școlar sau al angajării în școala respective. Nu ar strica ca ministerul să furnizeze un model de astfel de politică. Acest text trebuie corelat cu standardele pentru profesori și fișa postului, care să includă obiectivele SMART de atins de către profesori în anul școlar pentru care se realizează evaluarea. Textul de politică a școlii privind evaluarea profesorilor include metodologia de evaluare, criteriile corelate cu standardele profesionale, etapele și intrumentele de evaluare utilizate în procesul de evaluare.

O întrebare importantă care apare în procesul de evaluare este ce facem cu profesorii a căror evaluare nu corespunde cu standardele. Personal, cred că tot la nivelul școlii ar trebui create mecanisme de a aborda aceste situații și a lua măsuri, de la monitorizarea mai atentă, sprijin pentru dezvoltare profesională etc., până la desfacerea contractului de muncă. 

Salarizarea profesorilor pe bază de performanță, episodul 3

 

Sunt atâtea alte priorități în sistemul de învățământ, dar nu, noi avem un fix, salarizarea profesorilor pe bază de performanță, tot se revine la ea de câțiva ani.

Am mai scris despre acest subiect acum doi ani (vezi AICI ), e un demers extrem de dificil pentru sisteme mult mai dezvoltate decât al nostru, așa cum precizează și Andreas Schleicher în articolul recent publicat de EduPedu: „salarizarea pe bază de performanță este una dintre cele mai dificile dileme cu care se confruntă orice sistem de educație.” 

În primul rând, la noi nu s-a definit performanța, ce înseamnă ea? Nu e ușor să definești reușita unui profesor, nu înseamnă doar rezultate la examene, teste și olimpiade, ci, în primul rând, valoare adăugată, adică ce am adus ca profesor în plus la evoluția unui copil și progresul lui de la an la an. A aduce un copil de la nota 4 la 5 este performanță.

Apoi, nu cred că avem în acest moment capacitate instituțională la nivel de sistem să facem acest lucru, nu avem evaluatori pregătiți, standarde de performanță create, mecanisme de monitorizare și măsurare a progresului și date disponibile. Pur și simplu NU PUTEM, nu suntem în stare.

Așa cum am scris aici acum un an (https://ancatirca.blogspot.com/.../despre-evaluarea...), eu nu cred că cineva din afară poate face evaluarea activității profesorilor unei școli, e o problemă a managementului școlii respective. Dacă avem directori buni, avem și evaluări ale profesorilor bune.

Ce înseamnă o evaluare eficace a profesorilor? Nu înseamnă completarea mecanică a unei fișe tip de evaluare, una depășită și nefuncțională cum este în prezent, ci înseamnă un proces derulat la nivelul școlii, cu timp și proceduri pentru observații, feedback, discuții individuale și furnizarea de sprijin pentru îmbunătățirea activității la clasă.

Dacă se va întâmpla ce dorește domnul prim-ministru (ce ironie, cine vorbește de performanță!), pe baza unei așa-zise cerințe a OECD ( care, de fapt, nu există, eu nu am identificat-o în documentele lor), prevăd că va fi încă o intervenție, ca atâtea altele din ultimii ani, care, în loc să dea forță și să întărească sistemul nostru de educație atât de slăbit, îl va deregla și mai mult.

La revedere cancelarii colaborative, etos prietenos la nivel de școli...

În mintea generației Alpha

 

foto din arhiva personală

Cei mai mulți elevi din învățământul preuniversitar fac parte din generația Alpha, despre care am mai scris aici. Generația Alpha sunt copiii născuți între 2010-2024, care au în prezent vârsta de 15 ani și mai puțin. Până în 2035, Generația Alpha va reprezenta 24% din populația globală, fiind crescută într-o lume digitală și având perspective, obiceiuri și aspirații unice.

Compania lui Mark McCrindle, cel care a dat numele generației Alpha și a realizat primele cercetări asupra ei, a dat recent publicității un studiu întrebând copii cu vârsta între 7 și 15 ani despre cum le place să învețe, cum ar dori să muncească și ce cred despre viitor.

Mi se pare că orice profesor și orice persoană care lucrează cu copii născuți după anul 2010 ar trebui să cunoască această generație pentru a o înțelege și a ști cum să o abordeze pentru ca acești copii să își atingă potențialul maxim.

Iată răspunsurile:

Cum vă place să învățați?

36% cu videos

19% prin activități manuale

16% prin jocuri și aplicații

16% prin discuții de grup

13% citind cărți

Dacă ai primi bani de buzunar, i-ai cheltui sau i-ai economisi?

15% o să îi cheltui, cu siguranță

6% posibil să îi cheltui

6% e posibil să îi economisesc

27% o să economisesc, cu siguranță

46% o parte aș cheltui, o parte aș economisi

Cum ai dori să muncești când vei fi adult?

34% călătorind

30% de acasă, folosind un computer

24% într-un birou, cu o echipă

12% în aer liber, construind ceva sau creând lucruri

Cum te raportezi la viitor?

40% foarte încrezători

23% puțin încrezători

25% puțin îngrijorați

12% foarte îngrijorați

Cum te raportezi la tehnologiile din viitor?

32% curioși

21% îngrijorați

19% pasionați

16% interesați

13% încrezători

Nepoțica mea, Noria Anastasia, face parte din această generație și, într-adevăr, a învățat multe din vizionarea unor filmulețe, dacă primește bănuți de la noi atunci când pleacă în călătorii îi și cheltuie pe lucruri care îi plac, dar se întoarce acasă cu o parte din ei,  îi place să călătorească și e curioasă în ceea ce privește tehnologiile. Aș zice că are exact profilul reieșit din cercetarea McCrindle.

Sursa: AICI